Ca absolventă de fotografie cu un master în studiul imaginii, întreaga mea viață a gravitat în jurul puterii imaginilor de a atinge oamenii, de a comunica o idee, de a genera o emoție sau de a provoca o reacție.
Mă amuz și spun că sunt „vrăjitoare freelancer multitasking creativ”. Mai elegant m-aș putea descrie ca om de creație cu experiență diversă și colorată în ONG-uri, evenimente culturale și antreprenoriat. În ultimii 15 ani nu m-am rezumat niciodată la un singur lucru, combinând în permanență designul grafic cu management de proiect, comunicare, PR, marketing online și offline, identitate vizuală și producție.
Pot fi a one woman show, dar iubesc munca în echipă, pentru că la finalul zilei suntem suma interacțiunilor umane.